Răzvan MATEESCU, Simion NICOLAEV, Luminița BUGA, Gabriel GANEA,Eden MAMUT, Claudiu FERCU, Laurențiu OANCEA
Rezumat
Marea Neagră este bazinul terminal al unei treimi din reţeaua hidrografică a Europei (de cinci ori mai mult decât suprafaţa sa). Dintre toate bazinele oceanului planetar, degradarea mediului în bazinul Mării Negre este cea mai severă. Monitorizarea stării trofice și geochimice a Mării Negre se poate face pe baza datelor și informaţiilor satelitare, această tehnologie putând furniza indicatorii de calitate a apei de mare la scări sinoptice. Lucrarea de faţă prezintă Centrul de Competenţă pentru Tehnologii Spaţiale din Constanta – COSMOMAR, dezvoltat în cadrul unui proiect finanţant de Agenţia Spaţiala Româna (ROSA). Obiectivul general al Centrului este utilizarea tehnologiilor spaţiale şi a datelor obţinute prin teledetecţie, în dezvoltarea aplicaţiilor de monitorizare şi evaluare rapidă a stării mediului marin şi costier precum și dezvoltarea de bio-tehnologii prietenoase cu mediul, dezvoltarea de tehnologii şi soluţii tehnice cu aplicabilitate în programele spaţiale
Cuvinte cheie: teledetecţiemarine environmnetal monitoringbiotehnologiicelule de combustie
Abstract
The Black Sea basin terminal of one-third of the hydrographic network in Europe (five times more than its surface). Of all the ocean basins, environmental degradation in the Black Sea is the most severe. Monitoring of the Black Sea trophic and geochemical state can be done with the help of satellite data and information; this technology can provide indicators of sea water quality at synoptic scales. This paper presents the competence center for space technology in Constanta - COSMOMAR - developed under a project funded by the Romanian Space Agency (ROSA). The main objective of the COSMOMAR Center is the use of space technologies and remote sensing data as main application area, towards monitoring and rapid assessment of the marine and coastal environment state, development of environmental friendly bio-tehnologies and materials with applicability in spatial programs
Din același număr
- Workshop-ul naţional „Cercetare şi expertiză inginerească la Constanţa” – ediţia a doua, 28 noiembrie 2014
- INSTRUMENTE SOFTWARE ORIGINALE FOLOSITE CA INTERFEŢE ÎN CADRUL MODELELOR HIBRIDE DIN INGINERIA MECANICĂ
- MODELAREA NUMERICĂ A PROCESELOR HIDROMORFOLOGICE, INSTRUMENT STIINŢIFIC AL INGINERIEI DE MEDIU Aplicaţiile acesteia la reconstrucţia zonelor costiere deltaice cu sedimentare intensă
- UTILIZAREA TEHNOLOGIEI RECIRCULANTE ÎN CADRUL UNUI SISTEM-PILOT DE MARICULTURĂ LA LITORALUL ROMÂNESC
- ELEMENTE DE BUSSINES INTELLIGENCE PENTRU EXPERŢI TEHNICI ȘI CONSULTANŢI
- INSTALAŢIE MAGNETOMETRICĂ VECTORIALĂ PENTRU STUDIUL MODELELOR FIZICE NAVALE
- VOICE OF RESEARCHERS: OPINIILE ȘI CERINŢELE TRANSPUSE ÎN POLITICI
- UTILIZAREA MODELELOR FIZICE ÎN ANALIZA AMPRENTEI MAGNETICE NAVALE
- GEOGRILE BIODEGRADABILE
- STAŢIE DE MĂSURARE DATE OCEANOGRAFICE DE MEDIU
- ECHIPAMENT SPECIAL UTILIZABIL ÎN AERONAUTICĂ. RISC EXPERTAL – STUDIU DE CAZ
- TEXTILELE TEHNICE – DIRECŢIE PRIORITARĂ DE DEZVOLTARE A SECTORULUI TEXTILE-CONFECŢII
