Prof. Doiniţa BĂLĂŞOIU
Rezumat
Educaţia ecologică se pretează foarte bine la îmbinarea formelor de educaţie instituţionalizate cu formele de „educaţie alternativă”, devenind astfel, mai atractivă: un om cu un comportament sănătos faţă de mediu „ştie” ce trebuie să facă şi „face” ceea ce trebuie pentru a folosi mediul natural, păstrându-l şi pentru urmaşi. Prin educaţie ecologică, tinerii acumulează cunoştinţe, îşi formează deprinderi, şi – mult mai important – îşi manifestă atitudini responsabile faţă de mediul în care trăiesc. Pe parcursul formării lor, în învăţământul primar, gimnazial şi preuniversitar, elevii parcurg un traseu ascendent care începe de la conştientizare (înţelegere sensibilă a mediului în ansamblu şi a problemele lui), ajunge la cunoaştere (înţelegerea principiilor de bază după care „funcţionează” mediul), continuă cu atitudinile care demonstrează grija pentru menţinerea calităţii mediului şi cu deprinderile necesare sesizării problemelor mediului, investigării acestora şi contribuţiei la rezolvarea acestora şi se finalizează cu participarea activă şi consecventă la acţiuni pozitive şi bine gândite care să conducă la rezolvarea problemelor mediului. Valenţele informaţionale şi corelative ale educaţiei ecologice – înţeleasă ca abordare transdisciplinară – sunt multiple şi devin eficiente dacă au constanţă şi atractivitate. Lucrarea prezintă proiectul numit „Copacul de hârtie” prin care s-a urmărit realizarea componentei de educaţie ecologică şi pentru protecţia mediului, derulat în parteneriat cu Organizaţia Nonguvernamentală VIS – Viaţă prin Implicare Socială, în cadrul unui parteneriat aflat în al cincilea an de aplicare
Cuvinte cheie: educaţie alternativăeducaţie ecologicăprotecţia mediului
Abstract
Environmental education is well suitable to combining forms of institutionalized education with forms of „alternative education”, thus becoming more attractive: a man with a healthy behavior towards the environment „knows” what to do and „do” what it takes to to use the natural environment and preserving it for posterity. Through environmental education, youth gaining knowledge, develop their skills, and – most importantly - show their responsible attitude towards the environment they live. During their training in primary, secondary and pre-university, students pass through an ascending route that starts from awareness (understanding sensitive environment as a whole and his problems), attain knowledge (understanding the basic principles according to which „work” environment), continues with attitudes that demonstrate concern for maintaining environmental quality and referral skills necessary to environmental problems, investigate them and contribute to their resolution and ends with the active participation and consistent positive and thoughtful actions that lead to environmental problem solving. Informational and correlative valences of ecological education - understood as a transdisciplinary approach - are multiple and become effective if they are consistent and attractive. This paper presents a project called „Paper Tree” that was intended to achieve ecological education component and environmental protection, in partnership with NGO VIS - Living through social involvement, in a partnership that in the fifth year of implementation
Keywords: alternative educationecological educationenvironmental protection
Din același număr
- Editorial
- ROBOŢI INTELIGENŢI – STRUCTURI DE RAŢIONARE
- OPTIMIZAREA DEPLASĂRII LA POANSONARE
- PROIECTAREA ŞI REALIZAREA CIORAPILOR PENTRU ALERGARE
- MODEL DEMONSTRATIV PENTRU RECUPERAREA ENERGIEI CINETICE DE ROTAŢIE ÎN ECHIPAMENTELE CU ACŢIONAREA HIDROSTATICĂ
- Dimensionarea turnurilor de racire umede in contracurent pentru regimul normal de functionare
- TEXTILE TUBULARE BIFURCATE UTILIZATE ÎN CHIRURGIA VASCULARĂ
- CERCETĂRI EXPERIMENTALE PRIVIND CARACTERISTICILE DE CONFORT ALE TRICOTURILOR DESTINATE CIORAPILOR SPORT
- EVALUAREA – INSTRUMENT SAU ŞTIINŢĂ
- INGINERIA ADAPTRONICĂ – ȊN SPRIJINUL DEZVOLTĂRII COMPETITIVE A INDUSTRIEI INTELIGENTE
- TEHNICA MODELĂRII PARAMETRICE 3D ÎN SOLIDWORKS A UNUI ECHIPAMENT TEHNIC DE AFÂNARE ÎN PROFUNZIME A SOLULUI
- CERCETĂRI PRIVIND REALIZAREA SISTEMELOR DE AERARE CU RANDAMENTE DE OXIGENARE SUPERIOARE
