PUBLIC PLACE

Autor/autori: Prof. dr. arh. Augustin IOAN

Rezumat: Înspaţierea evenimentului de a privi şi de a fi privit este nivelul elementar al locului public (Lp). Lp apare deîndată ce, în afară de mine, mai apare şi altcineva pe un teritoriu dat şi, astfel, există posibilitatea ca nu numai să privesc împrejurul meu, dar, în acelaşi timp, să şi fiu însumi privit de jur împrejur. Atributul de a fi public presupune cu necesitate ca “înscenare” spaţială doar o întindere, iar nu un spaţiu de/limitat (prin felurite mijloace ale construcţiei, dar şi prin alegerea unui loc natural împrejmuit). Cuvântul loc indică aici faptul că există doar o cerinţă spaţială minimală pentru înfiinţarea, pentru survenirea unui eveniment public, o suprafaţă limitată. Un asemenea loc, o dată folosit în scopul arătat mai sus, trebuie să se plieze înapoi în vag, în starea pre-formată a spaţiului. Acest loc urmează să existe atâta numai atâta timp cât există evenimentul care îşi inventează spaţiul necesar, aura în care se va petrece, în felul în care şi obiectele îşi inventează propriul spaţiu. Limitele locului sunt date de chiar anvergura evenimentului în deplierea sa, iar nu de gesturi de edificare prealabile: evenimentul scoate acea porţiune de spaţiu din spatium, iar nu zidirea; aceasta din urmă, cu condiţia de a rămâne minimală şi joasă (tocmai spre a nu impieta vizibilitatea reciprocă) poate veni ca o consecinţă, ca o constatare a unei recurenţe a unui anumit eveniment într-o localizare dată, iar nu ca o precondiţie de natură să “invoce”, să “lubrifieze” apariţia evenimentului. Concluzia acestei amenjări minimale de care are nevoie locul pe care evenimentul public este pe cale de a se întâmpla va fi, desigur, dezamăgitoare pentru arhitecţi, care au crezut multă vreme că reţeta spaţiului public este una geometric cuantificabilă şi că aceasta ţine de rigoarea cu care ei vor fi proiectat spaţiile “civice”: monumente, edificii, eroism împietrit. Or, dimpotrivă: adeseori se observă că reţeta locului public este mai evanescentă decât au crezut ei şi că le-a scăpat bunăoară arhitecţilor români ai deceniilor şapte, opt şi noua care au construit “centre civice” în fiece capitală de judeţ după formule vulgarizate (şi, foarte important, laicizate!) ale forum-ului roman, sacrificându-se în proces centrele reale (pentru că vii) ale respectivelor oraşe (devenite municipii). Poate exista Loc public neconstruit, pe care privirea poate baleia nestânjenită, aşa cum este cazul ringului de dans deja amintit (locul unde se petrece hora duminicală în satul românesc, de pildă), al unui câmp de bătălie sau, mai frecvent, al unei pieţe publice. Habermas insistă chiar asupra faptului că “viaţa publică, bios politikos, se desfăşoară în piaţă, în agora, fără să fie însă în vreun fel legată de acest loc anumit. Sfera publică se constituie în cadrul vorbirii (lexis), care de asemenea poate lua forma unei consfătuiri sau a unei judecăţi, la fel ca în cazul unei acţiuni comune (praxis), cum ar fi conducerea războiului sau a jocurilor războinice” (1998, 47). Evenimentul generator de loc public este aici înţeles ca un sistem de relaţii dinamice între cel puţin două persoane (schimburi: vizuale şi de limbaj, de informaţii, de bunuri materiale şi simbolice, negociere şi decizie) în care vizibilitatea joacă rolul esenţial, care se stabileşte la un moment dat (şi pentru o perioadă determinată) între cel puţin două fiinţe umane. În locul public se pot petrece deodată, coexistând pe un acelaşi teritoriu, evenimente de felul negocierilor pe care acest schimb de vizibilităţi îl face posibil (comerţ, decizie comună ) sau al înfruntării (câmp de bătălie, spaţiu al pedepsei). Evenimentul “are loc”, aşadar extrage cu sine, depliază locul – în sens fizic, teritorial, de adresă, de destinaţie, al întâmplării sale. Acest loc este chiar Locul public.

Cuvinte cheie: loc, spţiu, loc public, spaţiu public

Abstract: The enspacement of the event of looking around while being looked at represents the elementary level of public place (Pp). It appears as soon as, beside me, there is someone else on a given territory and thus there is the possibility to not only control my surroundings, but also for myself to be the subject of surveillance all around. Publicness requires only a piece of flat land as a spatial setting, and therefore nothing built. The word place here indicates the minimal requirements in order to have a public event on a given surface. Such a place, once used as shown, folds itself back into a state of vagueness, in a pre-formed state of space. Such a Pp exists only insofar and as much as the event of looking around and being looked at persists, invents its own aura of taking place, much like any objects invent their own surrounding aural space just by being in a certain place. The limits of the Pp are given by the very limits of the happening event> it is therefore the event, not the act of building, that triggers the Pp from spatium. Building requirements are minimal, if at all needed, in order to have and to hold open a Pp. Such a conclusion might be disappointing for architects, as we believe that we can make, design and build a Pp out of nothing, by using geometries, squares, all sort of spatial arrangements and backgrounds. Nothing of the sort: often, the recipe for a vibrant Pp is disappointingly simple. For example, the Romanian Communist regime built the so called civic piazzas in all the county capital cities in the 1970s and 1980s (the last one in 1987), by demolishing historical architecture in order to make room to now empty squares and monumental edifices of Roman taste, in order to underline the Latin origins of the Romanian people. Remarkably, there can be unbuilt Pps, where the gaze can roam freely, unblocked by built structures. Habermas insists that public life, bios politikos, takes place in the agora, without being related to a specific place. The public sphere congregates around speech (lexis), that can be a gathering, or a judgment, same as in the case of a common action (praxis) such as conducting war or war-like games” (1998, 47). The Pp then takes place therefore it extracts, unfolds a physical place with itself happening – a territory, address, destination of its happening

Keywords: place, space, public place, public space

DOWNLOAD PDF